Unicul site românesc dedicat Premiilor Nobel, ce dispune de o foarte bogată arhivă de documente audio: interviuri realizate în exclusivitate cu laureaţii şi cu organizatorii evenimentului în chiar zilele decernării premiilor, impresii din Săptămâna Nobel, jurnale de călătorie ale realizatoarei Corina Negrea – şi multe altele.
Compus mai ales din editoriale si cronici, blogul emisiunii Noua revista vorbita incearca, la fel ca emisiunea, sa trateze literatura din perspectiva zilelor noastre, relaxat, privind cartile si autorii in ochi si tinind seama de industria care functioneaza astazi in jurul cartilor.
...traversez strada. Pe lângă mine trec oameni şi lucruri..... mă surprind înclinând respectuos capul când către Beatles, când către Abba, imediat Tricky şi, culmea?!?! James Brown.... Batman.... bună dimineaţa, Bonobo. Ce mai faceţi doamnă Tori Amos? Vă mai întâlniţi cu doamna Sarah Vaughan? Numai când ascultăm împreună Taraful haiducilor..... nu ştiam că vă place.... Dintr-o linie de zebră îmi zâmbeşte o oglindă. Mă uit mai atent, era o pistă de skateri. Ducea către rafturi pline cu discuri. Celebre sau nu.... interesante!?! Discurile stau cuminţi pe rafturile celor „patru zări”: unele vin din Londra, altele din Amsterdam, cele mai şic din Paris şi cele mai punk din Berlin. Se mută dintr-un loc într-altul, se mixează între ele, traversează străzi culturale şi para-culturale, post-culturale şi urban-culturale... pe stradă.
... mi se părea atunci că şi ele ca şi mine (ca şi voi?!?!!!!) trăiesc o stare continuă de dimineaţă. Crossover.
Cultura.net este prima emisiune despre cultura internetului de la Radio România Cultural. Este realizată de Cătălin Sturza şi e difuzată în fiecare vineri, de la 11.30 la 12.00. Pe blogul Cultura.net veţi afla care sunt invitaţii emisiunilor următoare, veţi descoperi ştiri, podcast-uri şi comentarii.
De discutat, se discuta la Timpul prezent, zilnic, intre 11.30 si 12.00. Aici se comenteaza, se dezbat, se analizeaza subiectele din emisiune, se fac propuneri si recomandari, se critica.
De ce StoryMania? Pentru că ne place să spunem poveşti. Pentru că există suficienţi oameni care oricum narează, radiogenic şi colorat, fără pretenţii de omniscienţă sau de exhaustivitate, poveşti cărora m-am gândit că le-ar sta bine într-un volum virtual, cu semnături multiple, publicat în eter...
La Radio Romania Cultural, de luni pana vineri, la ora 15, se citesc "Cartile Seherezadei". Emisiunea, realizata de actrita Adriana Mocca, s-a nascut din placerea de a impartasi cu cei carora nu le mai citeste nimeni un fragment dintr-un text important, proza, filozofie, teatru, eseu, psihologie, poezie, proaspat tradus sau citit demult si uitat.
Nu au carte de muncă, nici salariu fix. Uneori nu câştigă nimic de pe urma muncii lor. Sunt ocoliţi de premii şi nu apar la televizor. Li se spune artişti independenţi. Sunt încadraţi la categoria underground sau indie sau off. Cu ei vă dăm întâlnire în Zona independentă, în fiecare duminică, de la ora 20.30, la Radio Romania Cultural. O emisiune de Robert Bălan.
25 februarie 2011
Un târg al Mărţişorului va fi deschis de astăzi și până pe 1 martie, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. În cadrul evenimentului aproximativ 300 de meşteri ţărani, artişti plastici şi studenţi își vor expune produsele. Aproximativ 300 de meşteri ţărani, artişti plastici şi studenţi vor participa la târg, cu mărţişoare tradiționale, mărţişoare de criză şi suprarealiste,pentru toate gusturile. Duminică de la ora 12.30, la Clubul Ţăranului, trupa de copii a atelierului de teatru de la MŢR, coordonată de Beatrice Iordan, va pune în scenă piesa de teatru de animaţie "Zâna din stejarul cu trei crengi", spectacolul fiind acompaniat de muzică live.Târgul va fi deschis în perioada 25 februarie - 1 martie, între orele 10.00 şi 18.00. Accesul se face pe bază de bilete, care costă 4 lei, respectiv 2 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.
Teatrul de Balet din Sibiu se pregătește de premiera spectacolului "Paquita şi Carmen" de Pavel Rotaru şi Florin Brânduşă, acesta urmând să aducă pe scenă dansatori din Amsterdam, Viena, Chişinău şi Sibiu. Evenimentul îmbină două spectacole de balet într-o singură reprezentaţie, acestea realizând o alăturare reuşită a baletului clasic şi a dansului contemporan. Alături de balerinii corpului de balet sibian, vor evolua pe scenă invitaţi de peste hotare: Seh Yun Kim de la Opera din Amsterdam în rolul Paquita, Alexandru Pilca de la Opera de Stat din Viena şi Cristina Tipirig de la Opera din Chişinău în rolul Carmen. Spectacolul va avea loc astăzi și mâine, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
O expoziţie de minerale, pietre preţioase şi semipreţioase, intitulată "Mineralia", va fi inaugurată, astăzi, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Timp de trei zile, manifestarea dedicată imperiului mineralelor şi castei pietrelor preţioase propune sibienilor o gamă foarte largă de produse noi, numitorul lor comun fiind piatra în formele ei cele mai estetice sau impresionante. Cristalele de cuarţ transparent, cristale de ametist mov sau citrin galben, bucăţi de jasp, rodocrozit sau calcedonie, agate de dimensiuni impresionante, geode, tăvi din malachit verde sau din calcar, cutii din zoisit sunt câteva dintre obiectele de interior ce pot fi admirate. Vizitatorii vor putea admira şi bijuterii, de la simple inele, cercei sau brăţări până la coliere elaborate. Bijuteriile sunt confecţionate din calcedonie, granat, opal, turcoaz, turmalină, topaz sau din chihlimbar, coral şi perle. Alături de acestea vor fi expuse casete didactice cu minerale, colecţii de pietre semipreţioase, geme şlefuite şi cărţi de mineralogie.
Cineastul american Quentin Tarantino, celebru pentru filme ca "Pulp Fiction", "Kill Bill" sau "Inglourious Basterds", va primi o distincţie specială, pentru întreaga carieră, la gala premiilor César de anul acesta, relatează presa internaţională. Preşedintele Académie des Arts et Techniques du Cinéma, producătorul Alain Terzian, a declarat că francezii vor premia astfel "un mare artist al lumii". În cursa de anul acesta pentru premiile César - echivalentul francez al Oscarurilor -, cele mai multe nominalizări, 11, le-a primit pelicula algeriană "Des hommes et des dieux", care candidează inclusiv la categoria Cel mai bun film al anului. Opt nominalizări au "The Ghost", al lui Roman Polanski, şi biografia cinematografică "Gainsbourg", despre legendarul cântăreţ francez cu acelaşi nume. Gala César 2011 va avea loc în această seară în Paris şi va fi prezidată de actriţa americană Jodie Foster. Ea va fi prima vedetă din afara Franţei aflată în această postură în ultimii 18 ani. În 1993, gala César a fost prezidată de starul italian Marcello Mastroianni.
Odată cu încălzirea climei, Terra ar putea deveni rapid o planetă mai caldă şi mai umedă, lucru care ar favoriza proliferarea toxinelor şi bacteriilor, potrivit rezultatelor unei simulări informatice. Un grup de cercetători americani a realizat un studiu care arată că, odată cu încălzirea climatică, diferite ecosisteme acvatice vor evolua, favorizând creşterea cantităţilor de alge toxice şi alte micro-organisme deosebit de nocive. De exemplu, proliferarea Alexandrium catocitenella poate intoxica scoicile pe care le consumă oamenii. Crustaceele contaminate pot provoca simptome intestinale şi neorologice care pot duce şi la moarte. Un alt studiu, realizat de Universitatea din Georgia, relevă faptul că, din cauza încălzirii climatice, praful din zonele de deşert se acumulează în atmosferă, favorizând înmulţirea bacteriilor periculoase. Aceste bacterii, existente în oceane, au nevoie de fier pentru a se dezvolta, iar praful în suspensie din atmosferă pune în circulaţie mult fier.
Concertul de deschidere a turneului 'George Enescu în Italia', dedicat aniversării a 130 de ani de la naşterea marelui violonist, compozitor şi dirijor George Enescu, va avea loc mâine, pe scena prestigiosului teatru La Fenice din Veneţia. Soliştii recitalului vor fi violoniştii Remus Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu) şi pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim - 2005) şi Karim Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi ICR de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music). În aceeaşi seară, în foaierul teatrului va fi inaugurată expoziţia 'Omagiu lui George Enescu - 130', organizată de Muzeul Naţional 'George Enescu' din Bucureşti.
Peste 15.000 de volume au plecat, săptămâna aceasta, către Canada pentru a umple rafturile primei biblioteci publice româneşti la Montreal. Cărțile au fost strânse din donaţii, în urma unei iniţiative a Fundaţiei Culturale "Biblioteca Românească". În mai puţin de 80 de zile, volumele vor ajunge peste ocean. Biblioteca Românească din Canada este "un proiect de suflet" demarat în 2007 de Consiliul de iniţiativă al Fundaţiei Culturale "Biblioteca Românească" şi patronat, din postura de preşedinte de onoare, de maestrul Mircea Albulescu. Fondul de carte, constituit în exclusivitate din donaţii, s-a dublat într-un timp record - de la 8.000 de volume, la jumătatea lui ianuarie, la peste 15.000, miercuri, când s-a închis containerul.
Au contribuit la acest demers instituţii de cultură, biblioteci judeţene, edituri, tipografii, fundaţii, muzee, şcoli şi licee din mai multe judeţe ale ţării, scriitori şi numeroase persoane fizice.
"Liceenii", regizat de Nicolae Corjos, prima parte a unei serii de lungmetraje de succes, este cel mai frumos film de dragoste românesc, potrivit rezultatelor unui chestionar online postat pe mediafax.ro. "Liceenii" a fost ales de 36,19% dintre cei aproximativ 970 de votanţi de pe site, fiind urmat, la mică distanţă, de "Declaraţie de dragoste", semnat tot de Nicolae Corjos, care a obţinut 36,08% din voturi. "Liceenii" este povestea de dragoste a doi "boboci" care se îndrăgostesc. Mihai (Ştefan Bănică) este un provincial ajuns la un liceu din Bucureşti, unde pasiunea sa pentru filosofie şi matematică va fi eclipsată de iubire, iar Dana (Oana Sârbu) este o împătimită a campionatelor de şah. Iubirea celor doi este presărată cu certuri, surprize inocente şi probe de prietenie.
Judas Priest se întoarce în România într-un concert ce va avea loc pe 3 iulie, la Romexpo ce face parte din turneul "Epitaph", ultimul din cariera de peste 40 de ani a trupei. După spectacolul de la Bucureşti, trupa va cânta la Sofia, pe 8 iulie şi la Istanbul, pe 10 iulie. Turneul final al formaţiei începe pe 9 iunie, în Suedia şi continuă cu reprezentaţii la festivaluri din Peninsula Scandinavă, Anglia, Belgia şi Germania. Trupa Judas Priest a fost înfiinţată în anul 1969, în oraşul Birmingham, şi a lansat 16 albume de studio. Considerată una dintre cele mai bune trupe din lume din istoria genului heavy metal, Judas Priest a vândut peste 40 de milioane de discuri pe plan mondial. Formaţia a mai cântat la Bucureşti, în 2009, fiind cap de afiş la B'estfest Aftershock.
Asociaţia Editorilor din România organizează, în perioada 25-29 mai, în incinta Complexului expoziţional Romexpo din Capitală, cea de-a şasea ediţie a Salonului de carte Bookfest. Târgul este un proiect iniţiat, în anul 2006, de către Asociaţia Editorilor din România cu scopul de a pune la dispoziţia editorilor un cadru de expunere adecvat şi de a răspunde, în acelaşi timp, nevoii de informare a publicului iubitor de carte. Onorându-şi promisiunea de a crea o tradiţie prin invitarea unei ţări, după găzduirea - în 2010 - a Spaniei, ediţia din 2011 se va bucura de prezenţa Ungariei, de care România este legată prin vechi tradiţii de dialog cultural. Dorinţa organizatorului este să evidenţieze, la "Bookfest", bogata moştenire culturală a Ungariei și să încurajeze interesul cititorilor români pentru a o cunoaşte în mai mare profunzime.
Dacă lumea literară aşteaptă an de an cu deosebit interes premiile Uniunii Scriitorilor, ca o confirmare, la cel mai înalt nivel a valorii şi talentului literar, premiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România sunt aşteptate cu egală emoţie de lumea muzicală şi de admiratorii celor ce o slujesc. Cu o tradiţie de peste 40 de ani în răsplătirea excelenţei în muzică, dar recompensând în egală masură pe cei ce contribuie la popularizarea ei, premiile vor fi decernate în cadrul unei gale ce va avea debuta peste o jumătate de oră, în Aula UCMR.Compozitorul Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, declara că "pentru Marele Premiu sunt nominalizaţi compozitorii Felicia Donceanu şi Temistocle Popa şi muzicologul Clemansa Firca, dintre cele trei nume premiantul urmând a fi ales prin vot secret de Consiliul UCMR, chiar înaintea galei de premiere".
Spectacolul "Un cuplu ciudat", de Neil Simon va fi jucat în premieră, duminică, la Teatrul Naţional Cluj. Piesa este regizată de Cristian Hadji-Culea, iar scenografia este semnată de Valentin Codoiu. Din distribuţie fac parte Miriam Cuibus, Irina Wintze, Elena Ivanca, Patricia Boaru, Eva Crişan, Ileana Negru, Dan Chiorean şi Ruslan Bârlea. Spectacolul spune povestea lui Olive, proprietara unui apartament de şase camere, "ştiristă" la un post TV care îşi primeşte prietenele la un joc de societate. Născut la 4 iulie 1927, în cartierul Bronx din New York, Neil Simon începe să scrie piese de teatru în anul 1960. Primul său text, "Come Blow Your Horn", a apărut în 1961. A urmat "Little Me", piesa care i-a adus prima nominalizare la Premiul Tony, apoi "Barefoot in the Parck" care, după patru ani, se mută de pe Broadway la Hollywood, este ecranizată avându-i în rolurile principale pe Robert Redford şi Jane Fonda.
HBO România va difuza, în noaptea de duminică spre luni, de la ora 3.00, gala de decernare a premiilor Oscar, în direct şi în exclusivitate, în varianta originală, nedublată. Cea de-a 83-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc la Kodak Theatre din Los Angeles. Filmul "The King's Speech" a primit cele mai multe nomin alizări la premiile Oscar 2011, lungmetrajul britanic fiind selectat la 12 categorii.În topul filmelor cu cele mai multe nominalizări la Oscar 2011 urmează "Adevăratul curaj/ True Grit", cu 10, şi "Reţeaua de socializare/ The Social Network" şi "Începutul/ Inception", cu câte opt.
Institutul Cultural Român din Londra găzduieşte astăzi evenimentul de lansare a primei ediţii internaţionale a anuarului History of Communism in Europe, publicat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc la editura Zeta Books. Volumul I al anuarului History of Communism in Europe, intitulat Politici ale memoriei în Europa post-comunistă, examinează mutaţiile filozofice şi ideologice ale doctrinei comuniste. Temele vizate sunt rememorarea şi reinterpretarea trecutului comunist în ţările din fostul bloc sovietic.
Conferinţa de la ICR Londra reuneşte profesori şi cercetători de marcă precum: Dennis Deletant, profesor de studii româneşti la Şcoala de Studii Slavone şi Est-europene din cadrul University College London, Mihail Neamţu.
Scriitorul britanic John Le Carre a anunţat ieri că îşi donează arhivele celebrei biblioteci Bodleian din cadrul Universităţii Oxford, 'casa sa spirituală'. Arhivele conţin documente de familie, fotografii, scrisori şi manuscrise ale celebrului autor de romane de spionaj, inclusiv proiectul 'Cârtiţa' ('Tinker, Tailor, Soldier, Spy'), scris în 1974. Carre, care are în prezent 79 de ani, este absolvent al Universităţii Oxford. 'Oxfordul este casa spirituală a lui Smiley şi de asemenea a mea', a explicat el, referindu-se evident la George Smiley, spionul din serviciul secret britanic MI-6, eroul fictiv al mai multor romane ale sale. Scriitorul însuşi a fost recrutat de MI-6 în timp ce se afla într-un post diplomatic la Hamburg.
Lucrarea Sempre risoluto – pentru pian obligat şi orchestră, semnată de Mihai Măniceanu, a primit marele premiu pentru lucrări simfonice iar Fântâna tinereţii – pentru flaut,violoncel şi live electronics, de Nicolae Teodoreanu, a fost recompensată cu distincţia pentru lucrări camerale. Ambele premii au fost decernate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, instituţie care a ales şi premiat cele mai bune realizări ale anului 2010. Premiul pentru jurnalism muzical i-a fost acordat Oltei Serban Pârâu, muzicolog, redactor şef al Postului de Radio România Cultural şi director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio. În cadrul aceleiaşi gale, Marius Ţeicu a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun spectacol muzical, respectiv pentru musicalul O premieră furtunoasă, de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din Bucureşti. Premiul pentru muzică de jazz i-a revenit lui Cătălin Târcolea, pentru CD-ul Synvionai 2, iar distincţia pentru muzică uşoară i-a fost acordată lui Andrei Tudor, pentru piesele Iarna spune poveşti şi Nu te mai am. Între premiile pentru anul 2010 decernate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor se mai numără cele pentru lucrare corală amplă, miniatură corală, istoriografie şi creaţie didactică.
Spectacolul "Un cuplu ciudat", de Neil Simon va fi jucat în premieră, duminică, la Teatrul Naţional Cluj. Piesa este regizată de Cristian Hadji-Culea, iar scenografia este semnată de Valentin Codoiu. Din distribuţie fac parte Miriam Cuibus, Irina Wintze, Elena Ivanca, Patricia Boaru, Eva Crişan, Ileana Negru, Dan Chiorean şi Ruslan Bârlea. Spectacolul spune povestea lui Olive, proprietara unui apartament de şase camere, "ştiristă" la un post TV care îşi primeşte prietenele la un joc de societate. Născut la 4 iulie 1927, în cartierul Bronx din New York, Neil Simon începe să scrie piese de teatru în anul 1960. Primul său text, "Come Blow Your Horn", a apărut în 1961. A urmat "Little Me", piesa care i-a adus prima nominalizare la Premiul Tony, apoi "Barefoot in the Parck" care, după patru ani, se mută de pe Broadway la Hollywood, este ecranizată avându-i în rolurile principale pe Robert Redford şi Jane Fonda.
Scriitoarea Ioana Pârvulescu va susţine conferinţa "E foarte greu să scrii româneşte... Presa din vemea lui Caragiale". Evenimentul va avea loc duminică, în cadrul programului "Conferinţele Teatrului Naţional Bucureşti". Dezbaterea va fi susţinută de Ioana Pârvulescu la Sala Atelier a TNB, începând cu ora 11.00. Potrivit scriitoarei, conferinţa "E foarte greu să scrii româneşte... Presa din vremea lui Caragiale" porneşte de la "malentendu-urile pe care le-a stârnit şi încă le mai stârneşte opera lui Caragiale". Ioana Pârvulescu mărturiseşte că la un moment dat, după 1990, a descoperit plăcerea citirii ziarelor şi revistelor din secolul 19 şi din prima jumătate a secolului 20.
Lungmetrajul "Medalia de onoare", de Călin Netzer, va fi difuzat duminică seara, de la ora 20:00, în premieră pe HBO. Filmul este o comedie neagră despre Ion, personaj interpretat de Victor Rebengiuc, un pensionar din România anilor '90, care primeşte accidental, într-o zi, o medalie de onoare pentru faptele sale eroice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia şi le mai aminteşte. Odată primită, medalia îl face pe Ion să îşi reexamineze întreaga viaţă - se gândeşte acum că poate nu a fost un învins. Poate că viaţa sa înseamnă, de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente Ion este un om împlinit. Distribuţia filmului este plină de nume sonore - în rolurile principale se regăsesc Victor Rebengiuc şi Camelia Zorlescu, iar în roluri secundare, Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu, Doru Ana. Din distribuţia filmului face parte şi fostul preşedinte al României Ion Iliescu.
Gwyneth Paltrow , Mandy Moore, Zachary Levi şi Florence Welch, solista trupei Florence and The Machine, se numără printre artiştii care vor cânta la gala premiilor Oscar. Producătorii galei, Bruce Cohen şi Don Mischer, au anunţat că aceştia vor interpreta la eveniment piesele nominalizate la trofeul pentru cel mai bun cântec, alături de trei dintre compozitorii nominalizaţi la această categorie, A.R. Rahman, Alan Menken şi Randy Newman. Actriţa Gwyneth Paltrow, protagonista peliculei "Country Strong", va interpreta melodia "Coming Home" din acest film, Randy Newman va interpreta cântecul compus de el din "Toy Story 3" - "We Belong Together" -, Florence Welch şi A.R. Rachman vor cânta "If I Rise", din "127 Hours", iar Mandy Moore, Zachary Levi şi Alan Menken vor cânta "I See the Light" din animaţia "Tangled". Cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar va avea loc luni dimineață la Kodak Theatre din Los Angeles.
Spectacolul "Turandot", avându-i ca invitaţi speciali pe tenorul Daniel Magdal şi soprana Iulia Isaev, va fi prezentat duminică pe scena Operei Naţionale Bucureşti. "Turandot" este ultima creaţie semnată de Giacomo Puccini şi definitivată, după moartea acestuia, de compozitorul italian Franco Alfano. Frumoasa poveste a prinţesei Turandot care îşi pune la încercare fiecare pretendent prin trei ghicitori la care trebuie să găsească răspunsul corect - în caz contrar fiind condamnat la moarte - va prinde viaţă graţie unei distribuţii de valoare. Pe scena Operei Naţionale Bucureşti vor reveni doi invitaţi speciali, deja aplaudaţi de publicul meloman, tenorul Daniel Magdal şi soprana Iulia Isaev. Distribuţia va cuprinde nume importante ale scenei lirice bucureştene: Silvia Sorina Munteanu, Florin Diaconescu, Pompeiu Hărăşteanu, Vasile Chişiu – debut. Soliştii, corul - pregătit de maestrul Stelian Olariu -, corul de copii - coordonat de Vasile Corjos - şi orchestra ONB vor evolua sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.
Evenimentul ShortsUP aduce scurtmetraje experimentale premiate, mâine, la Atelierul de Producţie din Capitală. Filmele vor fi dublate de un experiment muzical şi vizual avangardist. De-a lungul timpului, creatorii de scurtmetraje au încercat să redescopere filmul, să experimenteze dincolo de reguli. După explozia instrumentelor digitale au apărut multe producții aflate la graniţa dintre genuri şi categorii: cinema de avangardă, cinema underground, cinema low-budget, cu linie narativă sau fără, cu imagini şocante sau poetice, cu text sau fără. Filmul experimental nu s-a supus convenţiilor, cu atât mai puţin în scurtmetraj.Şi oricare a fost regula sau non-regula, puterea de atracţie a experimentalului a crescut de la un deceniu la altul. La evenimentul ShortsUP În Laborator, animaţia se amestecă cu ficţiunea, iar documentarul, cu filmul-şoc, într-un singur program.
Spectacolul de circ "Mother Africa - Circus of Joy" va avea loc duminică, la Sala Palatului din Bucureşti. Acrobaţii ce taie respiraţia, costume colorate şi dansuri extraordinare au făcut ca spectacolul "Mother Africa" să constituie o experienţă cu adevărat memorabilă pentru audienţă şi să atragă comentarii pozitive din partea presei din întreaga lume. Făcând parte dintr-un amplu turneu mondial, show-ul inedit oferit de aceasta trupă se va desfăşura într-o lume fluorescentă generând o seară excepţională a tradiţiei africane, în care divertismentul de înaltă clasă îşi va spune cuvântul. Aproximativ 50 de artişti din diferite ţări ale continentului african - Tanzania, Etiopia, Kenya, Sudan, Egipt şi Africa de Sud - vor prezenta acrobaţii periculos de incitante, muzică şi mişcări tipic africane, precum şi momente inedite de jonglerii.
Teatrul de Artă Bucureşti prezintă duminică la Cafe d'Art, comedia 'Un bărbat şi mai multe femei', de Leonid Zorin. Piesa abordează relaţia dintre bărbat şi femeie, cu accente pe comunicarea lor mereu conflictuală, în definitiv, disputându-se veşnica problemă a supremaţiei unuia dintre sexe. Femeia este o fiinţă necunoscută bărbatului, un mister pe care o minte logică nu-l poate rezolva. Femeia îl poate înnebuni pe bărbat cu iubirea, cu nerăbdarea sau pur şi simplu cu nervii. Spectacolul îi are în distribuţie pe Paula Chirilă, premiată cu 'Cea mai bună actriţă de comedie' la Festivalul Internaţional de teatru şi film 'Hyperion' 2006, şi pe tânărul actor George Constantinescu. Regia spectacolului este semnată de Bogdan Husanuv.
Filmul "The King's Speech" a primit cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2011, lungmetrajul britanic candidând la 12 categorii. În topul producțiilor cu cele mai multe nominalizări la Oscar 2011 urmează "True Grit", cu 10, şi "The Social Network" şi "Inception", cu câte opt. Cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar va avea loc luni dimineața, la Kodak Theatre din Los Angeles. Javier Bardem şi Jeff Bridges se numără printre nominalizaţii la premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţiile din "Biutiful" de Alejandro Gonzalez Innaritu, respectiv "True Grit" de Ethan şi Joel Coen. Acestora li s-au alăturat Colin Firth, James Franco şi Jesse Eisenberg. Natalie Portman, Nicole Kidman, Anette Benning, Jennifer Lawrence şi Michelle Williams au fost nominalizate la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal la ediţia din 2011.
Cautare
Newsletter
Toata lumea din familia noastra: din Buenos Aires �n Lisabona
Cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Jude, Toata lumea din familia noastra, va participa luna aceasta la doua dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume: IndieLisboa (Portugalia) şi BAFICI (Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente).
Seri de muzica rom�neasca la Istanbul: Zdob si Zdub pe malurile Bosforului
Vineri, 13 aprilie 2012, trupa Zdob si Zdub va concerta �n Clubul Roxy din Beyoglu, zona centrala si moderna a Istanbulului, �n continuarea seriei de concerte de muzica balcanica sustinute de Institutul Cultural Rom�n Dimitrie Cantemir - Istanbul
Blestemul bufonului Rigoletto, �n direct de pe scena Covent Garden la Opera Nationala Bucuresti
Miercuri, 17 aprilie 2012 (21.30), spectacolul Rigoletto (Giuseppe Verdi) va fi transmis �n direct de pe scena Royal Opera House - Covent Garden (Londra) la Sala Studio a Operei Nationale Bucuresti.
Traditii pascale si port national rom�nesc la Muzeul Horniman din Londra
Muzeul Horniman, �n colaborare cu Institutul Cultural Rom�n din Londra si cu Muzeul Bucovinei din Suceava, prezinta o expozitie inspirata din traditiile pascale rom�nesti.
ICR NY co-prezinta a patra editie a Festivalului de Film European Disappearing Act
�ntre 11 si 22 aprilie 2012, Centrul Ceh si Institutul Cultural Rom�n din New York prezinta, sub egida EUNIC, �n parteneriat cu institute culturale si consulate din alte 21 de tari, festivalul de film european Disappearing Act IV.
Scoala altfel, o ora de educatia muzicala, un proiect Radio Rom�nia Cultural
A noua ora de educatie muzicala din acest an scolar a avut loc pe 4 aprilie 2012, �n sectorul 2, la Scoala Central�, sub genericul Scoala, altfel, un program de educatie nonformala initiat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Vineri, 6 martie 2012, la Palatul Mogosoaia, Sala scoartelor s-a dovedit a fi ne�ncapatoare la ultima etapa - a zecea, a Drumului spre celebritate - emisiune concurs, ajunsa la editia a III-a.
Primul lungmetraj �n regia lui Silviu Purcarete va fi prezentat la Sibiu
Lungmetrajul de debut al regizorului Silviu Purcarete ajunge şi la Sibiu. Filmul va fi prezentat zilnic, �n perioada 27 aprilie - 3 mai 2012, la Hala Balanţa.
Prezente rom�nesti la Festivalul International de Film goEast Wiesbaden
Festivalul Filmul Central-Est European goEast de la Wiesbaden Germania are loc �ntre 18 si 24 aprilie 2012 si prezinta o mixtura provocanta de filme, discursuri si concerte.
Ultimul spectacol cu Olandezul zburator, �n aceasta stagiune a Operei Nationale Bucuresti
Miercuri, 11 aprilie 2012, (19.00) pe scena ONB va avea loc ultimul spectacol cu Olandezul zburator (Der fliegende Holl�nder - Richard Wagner), o poveste impresionanta despre dragoste si sacrificiu.
Lansare de carte: Mastile lui M.I. Gabriel Liiceanu �n dialog cu Mircea Ivanescu
Miercuri, 11 aprilie 2012, ora 18.00, la Institutul Cultural Rom�n (Aleea Alexandru 38) va avea loc lansarea cartii Mastile lui M.I. Gabriel Liiceanu �n dialog cu Mircea Ivanescu (Editura Humanitas, 2012).
Art Act Magazine şi Photo Magazine lanseaza concursul foto Traieşte arta la maxim!
Art Act Magazine si Photo Magazine te �ndeamna sa traiesti arta la maxim. Ilustreaza ideea prin doua imagini si ai sansa de a c�stiga un abonament la Photo Magazine, plus ocazia ca lucrarile tale sa fie prezentate �ntr-o expozitie.
Radio Rom�nia Cultural si Asociatia Culturala Acccendo va invita din nou sa fiti martorii unei �nt�lniri artistice exceptionale, ce se desfasoara sub genericul Flautul de aur.
Un regal al tineretii si excelentei muzicale �n cadrul Seriei Concertelor Enescu
Unii dintre cei mai talentati studenti rom�ni si britanici la prestigioasele scoli de muzica din capitala britanica se vor reuni joi, 5 aprilie 2012, la sediul Institutului Cultural Rom�n din Londra.
Premiera pentru copii la Studioul Experimental: Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart
Studioul Experimental de Opera si Balet �Ludovic Spiess� din cadrul Operei Nationale Bucuresti a pregatit luna aceasta o noua premiera pentru copii: opera Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart.
Adina Dragomir de la Radio Rom�nia Cultural va fi distinsa cu premiul Reporterul anului acordat de revista Actualitatea Muzicala
Cei mai valorosi oameni din zona muzicala si cele mai importante proiecte ale anului 2011 vor fi celebrati, pe data de 5 aprilie 2012, �n Aula Palatului Cantacuzino din Capitala, unde vor fi acordate premiile Revistei Actualitatea Muzicala.
ICR New York prezinta spectacolul de teatru neconventional The Window, creat si regizat de Ana Margineanu
Luni, 2 aprilie 2012, a avut loc premiera proiectului de teatru neconventional The Window (Vitrina), prezentat de Institutul Cultural Roman din New York in spatiul galeriei sale de pe Third Avenue din Manhattan.
S�mbata, 31 martie 2012, s-a desfasurat la Londra finala renumitului Concurs International de Cvartete de Coarde - Wigmore Hall London International String Quartet Competition.
Cunoscutul dirijor Misha Katz revine la Sala Radio din Bucuresti, pentru a dirija concertul Orchestrei Nationale Radio de vineri, 6 aprilie 2012, ora 19.00.
Festivalul International al Scolilor de Teatru si Film ClassFest, editia a II-a
ICR "Mihai Eminescu" la Chisinau sprijina participarea scolilor rom�nesti de teatru si film la cea de-a doua editie a Festivalului International al Scolilor de Teatru si Film ClassFest.
T�rgul de carte Gaudeamus Cluj-Napoca s-a �ncheiat
Duminica, 1 aprilie 2012, s-a �ncheiat T�rgul de carte Gaudeamus Cluj-Napoca, editia a XIII-a. Organizat de Radio Rom�nia, �n parteneriat cu Radio Rom�nia Cluj, T�rgul a adus �n prim-plan actualitatea vietii culturale si editoriale �n cele cinci zile c�t a durat evenimentul.
La Storymania, astazi, 2 aprilie 2012, redifuzam ediţia din data de 31 martie 2011 - o poveste despre construcţia salii celei noi a Teatrului Excelsior, pe care maestrul Ion Lucian şi-a dorit sa o lase "moştenire viitoarelor generaţii de spectatori tineri".
Dirijorul Ralf Sochaczewsky si violonistul Alexandru Tomescu, �n concert la Sala Radio
Miercuri, 4 aprilie 2012, ora 19.00, Orchestra de Camera Radio va invita la un concert simfonic ce �l va avea ca invitat pe dirijorul german Ralf Sochaczewsky, care a mai fost prezent �n Studioul "Mihail Jora" cu ocazia Festivalului International de Chitara de anul trecut.
Celia Costea si Rubens Pelizzari, invitati speciali pe scena ONB, �n spectacolul Tosca
Miercuri, 4 aprilie 2012 (19.00), Opera Nationala Bucuresti va ofera un spectacol de neuitat - Tosca, cu invitati speciali. Soprana Celia Costea va da viata Floriei Tosca, eroina operei lui Giacomo Puccini, alaturi de tenorul Rubens Pelizzari, �n rolul lui Mario Cavaradossi.
Filosoful, scriitorul si traducatorul rom�n Sorin Lavric va sustine doua conferinte la Chisinau
Institutul Cultural Rom�n "Mihai Eminescu" la Chisinau �n colaborare cu Antena din Chisinau a Agentiei Universitare pentru Francofonie (AUF), prin Programul de Studii Avansate "Alexandru S. Sturdza" organizeaza doua conferinte sustinute filosoful, scriitorul si traducatorul rom�n Sorin Lavric.
�n saptam�na 2-6 aprilie 2012 elevii din toata tara descopera o scoala altfel dec�t au cunoscut-o p�na acum. Si anume una a dialogului �ntre copii, profesori si specialisti, a spatiilor deschise, a activitatilor practice, a �nvatarii prin metode noi, inovative, chiar distractive.
Emisiunea Vorba de cultura va invita sa o descoperiti (ori redescoperiti) pe poeta Ioana Ieronim. Personalitate marcanta si activa a vietii noastre culturale, Ioana Ieronim este cunoscuta si prin volumele sale de versuri si prin traduceri ori proiecte din diverse zone artistice.
�n cadrul proiectului Scoala altfel, Drumul spre celebritate, emisiune concurs organizata de Radio Rom�nia Cultural, Centrul Cultural "Palatele Br�ncovenesti" si ExcesMusic, programeaza o noua etapa la Palatul Mogosoaia.
Luna aprilie aduce 1890 de minute de spectacol pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Luna aprilie aduce pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu un program de evenimente bogat şi provocator prin poveştile şi perspectivele propuse asupra lumii din jurul nostru.